vineri, 6 iulie 2012

Scrisoare de protest a unui elev care a dat examenul de Bacalaureat


Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! – aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am datBacalaureatul – eu le spun doar atât – RUSINERuşinetuturor!
Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşinemodelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!
Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem defapt prima generaţie care va fi sacrificată cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!
Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???
Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa… aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!”.

marți, 17 aprilie 2012

Happy birthday, love.


Because you complete me.
Because you make me feel beatiful.
Because you're mine.
Because you're there for me.
Because I wake up every morning smiling.
Because you're listening to me.
Because we both hate the same things.
For what you are.
For what we are.
Because I fall inlove with you everyday.
Because your voice gives me butterflies.
Because you think I'm gorgeous.
Because you bring the best out of me.
Because you are smart. You were smart enough to fall inlove with me!
Because without you I'd be lost.
Because you make me feel safe.
Because you're not afraid to be yourself.
Because you're hot!
Because you're my bestfriend.
Because you want to grow old next to me.
Because we share the same dreams.
Because you're never afraid to say what needs to be said.
Because you stayed when you had every reason to leave.
Because I can be myself when I'm with you.
Because your idea of romance is dim lights, soft music and just the two of us.
Because your love gives me the feeling that the best is still ahead.
Because you are simply irresistible.
Because your terrific sense of humor.
Because you always say what I need to hear.
Because I love the way you keep your cool when I do something stupid.
Because you mean the world to me.
Because you make me feel good about myself.
Because you add color to my life.
Because you make me smile everytime my phone beeps.
Because you are my soulmate.
Because you are the only person I want to see when I go to sleep and the only person I want to wake up to.
Because you have a great personality.
Because I am still nervous when I call you.
Because you're the best thing ever happened to me.
Because you are my Prince Charming.
Because you love me.

That's why. Happy birthday, pumpkin! I love you!

miercuri, 21 martie 2012

Romeo si Julieta. Actul II. Scena a-II-a

ROMEO
(Julieta s-arata sus)
De rani nu-i pasa celui care-i teafar?
Dar taci! Ce straluceste-acolo oare?
Sunt zorile, si Julieta-i soare.
Rasai, o soare sfant, ucide luna,
N-o vezi ce palida-i acum, nebuna?
E galbena de ciuda si-i geloasa
Ca tu, care-i slujesti de preoteasa,
O-ntreci in farmec! O, de n-ai sluji-o!
E trist doar giulgiu-i de vestala moarta.
Tu leapada-l: nebuna-i cine-l poarta.
Stapana mea e...O, ar fi de-ar sti-o!...
Vorbeste, nu, n-a spus nimica...Fie!
Vorbeste ochiul ei,- ii voi raspunde.
Sunt prea-ndraznet, ea nu-mi vorbeste mie.
Doi astri, cei mai mandri de pe ce,
Vin ca sa roage ochii Julietei
Sa straluceasca-n lipsa lor in sfere:
Ci dac-ar fi acolo, ochii ei,-
S-ar rusina de stralucirea fetei
Ca zarea lampii de lumina zilei,
Si ochii dusi in ceruri ai copilei
In sfere-aeriene s-ar aprinde
Asa de viu, ca pasarile-ar prinde
Sa cante parca n-ar fi noapte.- Iata!
Isi las-acum obrazu-ncet pe mana...
O, ce n-as da sa fiu manusa ei
Si sa-i ating obrazul!...

JULIETA
Vai..

ROMEO
Vorbeste...
Vorbeste inca inger de lumina,
Ca-n noapte tu-mi straluci de glorie plina
Deasupra mea, ca-naripatul sol
Al cerului, pe care muritorii
Il urmaresc nauci, cu ochii-n gol,
Cum suie galopand viteaz pe nori
Alene-umflati de vant, vaslind departe
In poalele vazduhului...

JULIETA
Romeo!...
De ce esti tu Romeo?...Uita-ti tatal!
Tagaduieste-ti numele, ori daca
Nu vrei - O, jura-mi ca vei fi al meu
Si-atunci de tot ce sunt ma lepad eu!

ROMEO
Sa mai ascult, ori sa vorbesc?

JULIETA
Vrajmas
Mi-e numele tau numai! Tu ramai
Acelasi, chiar de n-ai fi Montague!
Ce-i Montague?- Nu-i mana, nu-i picior,
Nu-i brat, nu-i fata, nici o alta parte.
Un nume ce-i?- Un trandafir, oricum
Il pui, exala-acelasi scump parfum!
Asa, Romeo, de nu-i spun Romeo
Nu pierde din desavarsirea lui
Nimic...O, neaga-ti numele care n-are
Nimic cu tine-a face,- ia-ma toata!

ROMEO
Fac tot ce-mi spui: zi-mi doar <<iubite>> deci!
Primind asa botezul nou, ti-i jur
Ca nu mai vreau sa fiu Romeo-n veci!

JULIETA
O, cine esti, tu, ce-adumbrit de noapte,
Patrunzi in taina mea?

ROMEO
Eu, dupa nume,
Nu stiu si nu-ti pot spune cine sunt.
Si numele, fiindca ti-e vrajmas,
O, scumpa sfanta, mi-e urat si mie.
Sa-l am in scris l-as rupe!...

JULIETA
Nici o suta
De vorbe n-a sorbit urechea mea
Din gura ta, dar vocea-i mi-i stiuta
Nu esti Romeo, tu, un Montague?

ROMEO
Nici unul, nici cel'lalt nu-s, de nu-ti place.

JULIETA
Dar pentru ce si cum venisi incoace?
E zidu-nalt, greu de sarit, si locul
E moarte- o, gandeste cine esti-
De te-ar zari vreunul dintre-ai mei!

ROMEO
Aripile iubirii ma-naltara.
Nu-i zid sa poata stanjeni iubirea.
Iubirea-ncearca tot ce iarta firea
Iubirii...si de-aceea nu ma tem
De toti ai tai!

JULIETA
Dar daca te-or zari,
Vai, te-or ucide!

ROMEO
Ochii tai frumosi
Sunt pentru mine mai primejdiosi
Ca douazeci de spade de-ale lor.
Priveste bland: privirea ta blajina
Ma apara de ura lor haina!

JULIETA
N-as vrea cu nici un pret sa fii vazut.

ROMEO
De ei m-ascunde noaptea-n negru-i scut.
De nu ti-s drag, mai bine sa ma vada:
Sunt mai voios sa mor strapuns de spada
Decat sa mai traiesc urat de tine!

JULIETA
Dar drumul catre locu-acesta cine
Ti-l arata?

ROMEO
Iubirea care-ntai
M-a pus sa cercetez. Ea-mi dete sfaturi,
Eu ochii mei i-am dat...Nu sunt pilot,
Dar dac-ai fi liman departe-n zare,
Scaldat de ea mai departata mare,
Tot as porni spre tine-i pribegie...

JULIETA
Tu stii ca noaptea-mi adumbreste fata,
Altcum mi s-ar zari-n obraji roseata
De tot ce m-auzisi spunand-nainte.
O, ce n-as da sa pot sa fiu cuminte,
Sa neg ce-am spus. Dar n-am ce face! Spune,
Tu ma iubeste? Stiu ca vei zice: da!
Si eu te cred. Dar daca-mi juri, tu poate
Iti calci cuvantul si asa se zice
Ca Joe rade de amanti sperjuri.
Frumosul meu Romeo, de ti-s draga,
O, spune-mi-o cu inima intraga,
Si de socoti c-am fost prea lesne-nvinsa,
M-oi arata ursuza, neindurata,
Voi zice nu, ca tu sa-ti dai silinta
Sa ma castigi. Altminteri, niciodata!
Frumosul meu Romeo-s prea duioasa
Si poti sa crezi de-aceea ca-s usuoara,
Dar crede-ma ca sunt mai credincioasa
Decat acelea care stiu sa para
Mironosita. Poate ca si eu,
O recunosc, ma prefaceam straina,
Dar tu ai fost jos, in gradina,
Si pan' sa prind de veste, m-ai surprins
Cand izbucnea iubirea-mi mai aprins.
Deci iarta. Nu-mi lua acea pornire
Drept un usor capriciu de iubire,
Tradat astfel de noapte-ntunecata

ROMEO
Copila, jur pe sfanta luna care
Chenar de-argint pe varf de pomi brodeaza...

JULIETA
O, nu-mi jura pe luna-nselatoare,
Ce-si schimba discu-n fiecare luna,
Nu vreau sa fii si tu din cei ce mint...

ROMEO
Pe ce sa jur?

JULIETA
Nu jura deloc!
Sau jura-mi doar pe nobilul tau suflet
Pe sfantul idol din altarul meu,
Si te voi crede...

ROMEO
O, daca iubirea...

JULIETA
Las' , nu jura! Oricata-i fericirea
Pe care-o simt acuma langa mine,
Dar legamantul astei nopti imi vine
Prea iute, nu stiu cum, prea fara veste,
Prea ca un fulger care nu mai este
Pan' ce zici: fulgera!- O, du-te dar,
Dulcele meu! Si-a verii adiere
Invoalta floare faca din bobocul
Iubirii noatre pan' la revedere!
Somn dulce! Noapte buna! Si coboare
In sanul tau o pace-asa de dulce
Ca si sanul Julietei care
Se duce, obosita, sa se culce..

ROMEO
Ah, tu ma lasi asa nemangaiat?

JULIETA
Ce mangaiere-mi ceri tu-n asta noapte?

ROMEO
Da-mi juramantul tau in schimb pe-al meu...

JULIETA
Eu ti l-am dat, -naintede-a mi-l cere....
Si tot as vrea sa am sa ti-l dau inca!

ROMEO
Vrei sa-l opresti? De ce, odorul meu?

JULIETA
Ca sa ti-ldau intr-una inapoi!
Si totusi nu doresc decat ce am.
Ca marea nesfarsita-i bunatatea-mi
Si dragostea-mi ca marea-i de adanca,
Din ce tot darui, tot mai mult am inca,
Si-amandoua-s fara de hotare...
Aud un zgomot...Plec, ramai cu bine,
Iubitul meu...
  (Se aude vocea docii: <<Domnisoara!>>)
Indata, doica...Viu...
O, mandra Montague, fii credincios!
Asteapta-ma...Viu intr-o clipa iarasi...(Iese)


ROMEO
O, sfanta noapte! Mult mi-e teama
Ca tot e doar un vis, fiindca-i noapte...
Prea dulce e sa poata fi aievea

JULIETA
Romeo, un cuvant si noapte buna!
De ti-e cinstit amorul tau si vrea
Casatorie, da-mi atunci de stie
Prin cineva pe care-l voi trimite
La tine, maine, ca sa afle: Unde
Si cand vrei tu sa ne serbam logodna?
Atunci iti pun ursita-mi la picioare,
Stapan mi-esti, te urmez in lumea-ntreaga...
  (Acelasi glas: <<Domnisoara!>>)
Viu, viu acum... Dar daca n-ai gand bun
Te rog...
  (Acelasi glas inauntru)
O clipa...viu...Sa nu mai starui
Si lasa-ma durerii sa ma darui
Pan' ce-oi muri...Trimit la tine-n zori...

ROMEO
Pe partea mea din ceruri...

JULIETA (Apare iar la fereastra)
De mii de ori (Iese)


ROMEO
De mii de ori mai rea,
De nu ma lumineaza raza ta!
Iubitul spre iubita lui alearga
Cum fuge lenesul scolar de carte,
Cum el spre scoala nu da zor sa mearga,
Tot astfel greu iubitul se desparte.

JULIETA
Romeo! Sss... Glas de soimar sa am,
Sa pot momi un soim asa de mandru!
Robia-i ragusita, nu cuteaza
Sa strige tare, caci ar sparge bolta
Ecoului, si poate ca i-ar face
Mai ragusit sonoru-i glas de aer,
Decat al meu de cand tot spun: Romeo!

ROMEO
E viata mea ce m-a strigat pe nume!
Ce argintiu de dulce suna glasul
Iubirii, noapte, in auzul celui
Ce-asculta dulcea-i muzica...

JULIETA
Romeo!

ROMEO
Iubito!

JULIETA
Maine dimineata, spune,
La cat trimit?

ROMEO
La noua.

JULIETA
Pan-atunci
Sunt douazeci de ani! Dar nu mai stiu
De ce te rechema-i

ROMEO
Ma lasa dar
Sa stau aici pana-ti atunci aminte...

JULIETA
Spre-a te vedea, as vrea sa uit intr-una
Gandind ce dulce e sa-mi fii aproape...

ROMEO
Ca tu sa uiti mereu, as tot ramane,
Uitand de am alt adapost pe lume...

JULIETA
E-aproape zi; sa pleci acum as vrea,
Dar nu mai mult ca fata ce se joaca
Lasand din maini sa-i zboare canarasul-
Sarmanul rob in lat- si-apoi l-atrage
Din nou spre ea, cu firul de matasa,
Fiindu-i drag, dar si fiind geloasa
De libertatea lui...

ROMEO
De-as fi canarul!

JULIETA
Ah, dac-ai fi iubire! Dar atunci
Iubirea mea ar fi asa nebuna,
Ca poate te-as ucida. Noapte buna!
O, despartie! O, griji dulci si-amare!
Dar fug de-acuma, ca ar fi in stare
Sa-ti strig mereu, mereu, de mii de ori,
Tot <<noapte buna>> intr-una pana-n zori
              (Iese)


ROMEO
Coboare-se pe ochii-ti somnul bland
Si dulcea pace-n inima si-n gand.
De ce nu sunt eu somnul s-odihnesc
Alaturea de chipu-ti ingeresc!
Merg sa-mi spun fericirea, sa-l implor
Pe bunul pustnic sa-mi de ajutor.
          (Iese)

luni, 12 martie 2012

Portret. Ea.

O cunosc de aproape doua decenii. Aproape doua vesnicii. In tot timpul asta a trecut prin mai multe stadii. A fost o fetita cuminte cu ochi verzi, buze roz, ce contrastau foarte frumos cu tenul alb si parul castaniu lung pana la coate. Avea multe prietene de varsta ei cu care alerga prin incintele de joaca a blocurilor din imprejurimi si jucau jocuri cu nume pe care nu mi le amintesc acum.
S-a transformat, putin timp dupa aceea intr-o scolarita, imi amintesc de parca ar fi fost ieri, cat de bine ii venea uniforma aceea cu patratele albe si negre, cu margini rosii. Imi colora ziua de fiecare data cand o vedeam ca vine de la scoala.
In ultimii ani din scoala generala se "rebelizase". Nu mai era fetita cu parul lung care purta haine viu colorate. Era o domnisoara acum, isi tunsese parul scurt, baieteste si purta ruj. Nu-mi mai placea atat de mult. Nu-i statea rau, dar ii dadea aerul asta insuportabil de domnisoara figuranta. Zambetul era acelasi, proaspat, nasul mic, ochii la fel de verzi, din orice unghi (un verde atat de verde!). Era culoarea ei, spiritul sau verde, avea sclipirea pe care ti-o doreai.
N-am mai vazut-o mult timp dupa aceea. Nu stiu ce s-a intamplat cu ea vreo cativa ani. Imi spusese cineva ca a vazut-o, ca privirea ei nu mai emana bucurie si ca nu mai stie sa zambeasca. N-am crezut.
Am revazut-o de ziua ei, in cartier, implinea saptesprezece ani. Era singura. Afara ploua. Am imbratisat-o si am pupat-o pe frunte. N-am primit in schimb decat o privire rece, rautacioasa cumva. Cat de mult se schimbase! Nu era deloc impacata cu ea, energia, umorul si mai ales zambetul ii lipseau. Zambetul ala fantastic de care s-ar fi indragostit oricine. Cu toate astea, lipsita de energie, de viata, cu ochii mai mult inspre gri acum, era fermecatoare. Nu-mi venea sa cred ca o revad. Statea chiar acolo, in fata mea, in ploaie, fara sa zica nimic.
A disparut iar. Si a aparut la vreo doi ani dupa. Aparuse iar o schimbare in personalitatea ei. Era vesela acum, vorbea mult, era libera in exprimare si greu de oprit. Avea din nou parul lung, era expresiva, ingenioasa si al naibii de desteapta. Imi placea la nebunie. Era atragatoare. Zambea galant si era putin aroganta. O prindea bine aroganta. Am apucat sa stau de vorba cu ea de cateva ori. Era fericita, iubea. Imi povestise de el, nu le dadeam nicio sansa. Era mult prea desteapta pentru el. Nu ma asculta, avea un debit verbal impresionant si un  vocabular bine conturat. Nu ma mai saturam ascultand-o. Avea un suflet mai mare decat multi si-ar fi inchipuit, era capabila de sentimente rare care ii accentuau feminitatea, judeca sanatos si dadea sfaturi valoroase.
Avea totusi defectul ei, pe care-l stiam si de care nu era mandra deloc. Era o persoana slaba, taria de caracter ii lipsea. Nu lasa sa se vada. Dar eu stiam.
Am pierdut-o apoi. A plecat sa-si indeplineasca visele, mi-a spus. Am crezut-o. Eu aveam incredere in ea.

joi, 8 martie 2012

Insomnia - Monolog

Pe la 4 jumate dimineața când pleacă tramvaiele de la depou scârțâind cu dinții lor de fier pe șine, vârsându-mi sticlă pisată în urechi, pe la ora aceea renunț să mă mai lupt cu insomnia. O chem lângă mine și ea vine cuminte, se așează pe un scaun și începe să converseze politicoasă. Eu stau întins pe covor cu ochii în tavan și nu o văd decât cu colțurile privirii. Vorbim vrute și nevrute, ca doi camarazi de liceu care s-au reîntâlnit după mulți ani, puțin stânjeniți de situație, dorindu-și cu sinceritate să se termine odată conversația asta, să își reia odată drumul mai departe fiecare. Nimic mai neplăcut decât să vorbești cu un străin ca și cum ați fi încă prieteni. Insomnia începe să mă întrebe despre vechi cunoștințe, prieteni, colegi, trecători, oameni pe care am crezut că i-am uitat. Fețe pe care le-am văzut în tramvai, mutre obosite din metrou, voci anonime la telefon. Nu știu de ce dar insomnia mea mereu își aduce aminte de ei pe la 5 dimineața. Cum or fi arătând viețile lor? Sunt ei fericiți? Mai fericiți decât mine probabil că da, nu e greu deloc să mă întreacă cineva pe mine. Oare câți din ei dorm bine noaptea? Care dintre străinii pe care am să îi văd azi va muri? Un om există cât timp își mai amintește cineva de el. Îmi amintesc repede, ca din reflex, chipul bătrânicii de la trei. A murit acum două luni și nimeni nu se mai gândește la ea. Îmi fac datoria să mă gândesc la ea odată pe zi, la 5 dimineața, ca să o mențin în viață. Mă gândesc la floricelele de pe capotul ei, la cum mirosea a săpun, la figura ei hidoasă cu o expresie de scârbă sculptată de riduri definitiv. Câte grimase de dezgust a trebuit să facă până i-a încremenit expresia asta pe chip? Din toate expresiile posibile ea a ales fix masca dezgustului și și-a tras-o peste cap. Insomnia mea e plictisită de bătrânica de la trei, și vrea să știe mai bine ce expresie o să am eu când o să îmbătrânesc. Nu știu ce mutră o să am dar știu că în jurul ochilor voi avea mereu cearcăne adânci ca niște cratere de lună, că se vor adânci cu fiecare an până vor deveni niște gropi hidoase în jurul ochilor roșii cu vase sparte de sânge. Pe la 6 se trezesc vecinii de sus. Insomnia vine lângă mine, se așează pe covor și împreună ascultăm ritualul lor matinal. În fiecare dimineață se spală, trântesc uși, târăsc copiii afară din pat, beau cafeaua și dau drumul la radio. Nu vorbesc aproape niciodată. Copiii țipă, nu vor să se scoale, se agață de mobile, aud palme și un scaun trântit. Insomnia mea îmi oferă o țigară. Nu, mulțumesc, m-am lăsat. La asta ea râde mereu. Știe prea bine că nu m-am lăsat de fumat, doar în prezența celorlalți spun asta. În fond e indecent să te sinucizi lent de față cu toți. Dar singur am toată libertatea și nimeni nu mă judecă pentru că fumez și arunc pe geam încă 8 minute de viață, 8 minute de bătrânețe cu chipul răutăcios paralizat pe față.
Apoi se trezește vecinul din apartamentul din stânga. E un om harnic, își pune parchet, dar nu are bani să angajeze muncitori pentru asta. În fiecare dimineață mai pune două trei scânduri repede înainte să plece la muncă. Are o bormașină bună, nemțească, cinstită, Einhell. Ein Hell. Bormașina lui mi se răsucește în creieri tot mai adânc, tot mai subțire, sapă prin craniu, dă la o parte strat cu strat, dura mater, arahnoidă, pia mater, substanța cenușie , substanța albă, gata, a ajuns la amintiri. Când burghiul lovește stratul cu amintiri mă dau la o parte repede să nu mă izbească așchiile. Niciodată nu știu peste ce o să dea. Iar insomnia e mereu acolo, lângă mine, neobosită, gata să comenteze și asta.
Și vorbește și are păreri și nu mai termină.Comentează cum am vrut să mă fac medic dar nu am rezistat la abuzul profesorilor, cum am fugit după un an de facultate, cum nu am terminat niciodată nimic, cum am vrut mereu altceva, cum mi-am alungat toți prietenii, cum am scăpat dintr-o dată de toți, scurt și rapid, cum nu mai vorbesc cu nimeni și familia mă evită. Insomnia mea vorbește și vorbește iar eu râd de ea. Ce de lucruri vechi îmi spune, ca și cum eu nu le știu, ca și cum îmi mai pasă. E doar o voce străină în încăpere, alt zgomot printre sunetul de burghie și uși și tramvaie. Apoi ea se supără. De fiecare dată se supără și atunci spune ceva ce nu are voie. Atunci rostește numele tău. Nu îi dau voie să îl spună. E singurul cuvânt pe care i l-am interzis. Aș vrea să fiu calm, încerc să îmi țin firea dar nu pot. Urlu la ea să tacă dracului odată, vreau să îi dau palme, să o arunc pe fereastră. Mă trezesc brusc și nu e nimeni lângă mine pe covor. Mă îmbrac și ies în fugă pe ușă. O închid acolo, în casă, ca pe un cadavru. Și nu mai dau ochii cu ea până seara când iar o să aibă chef de vorbă. Dar până seara mai e mult și ziua abia deschide ochii. Până diseară am să uit iar numele tău. Până diseară se poate trăi cât de cât.

vineri, 2 martie 2012

Things to do before I die.

Get married on the beach, wearing a loose bodied dress and bare footed.

Have a glass of red wine on the shores of Seine.

Climb up the Empire State Building.

Get a tattoo.

See northern lights.

Buy at least a pair of Christian Louboutin shoes.

Buy a professional photo camera.

Go to a planetarium.

Ride with my best friend in a convertible.

Bungee Jumping.

Go to Tomorrowland.

See the Great Wall.

Scuba Diving.

Sky Diving.

Go to the Olympics.

Go to a F1 Race.

Tell the story of my life to a total stranger.

Learn not to care.

Send a message in a bottle out in the ocean.

Spend Christmas on an exotic island drinking Pina Colada.

Take a ride on the biggest Roller coaster in the world.

Buy my own house and design it the way I want.

Drive a Ferrari.

Spend a whole wage on shoes.

Go on a trip without any luggage.

Fall asleep in a hammock while admiring the stars.

Walk into a bed store wearing nothing but my PJ's.

Make love on the beach.

Go to the Rio carnival.

Learn to play piano.

Go to a ballet show.

Take a ride on a hot air balloon.

Write a book.

Visit the pyramids.

Go to the airport and take the first flight, regardless of the destination.

Buy a Harley Davidson.

Walk through Manhattan.

Live as long as I can see my children raise their kids.

Visit Moscow.

Go to Disneyland (Florida).

Take a ride on a gondola in Venice.

Fly in the pilots cabin.

Drink a beer at Oktoberfest in Munich.

Go the Niagara Falls.

See the launch of a space rocket.

miercuri, 29 februarie 2012

Zece locuri de vizitat inainte sa mor.

1. New York-ul de pe Empire State Building

2. Copacabana Beach.

3. Miami

4. O tara nordica de unde e vizibila aureola boreala

5. Tokyo

6. Sydney

7. Istanbul

8. Marrakech

9. Gibraltar

10. Paris

marți, 28 februarie 2012

Despre dragostea de aproapele

Va imbulziti in preajma aproapelui si il inconjurati cu vorbe frumoase. Dar va spun ca dragostea voastra de aproapele e vinovata dragoste de sine insiva.
Intrati la aproapele vostru, ca sa fugiti de voi insiva si din asta ati vrea sa faceti o virtute: dar intrezaresc "dezinteresarea" voastra.
Tu  e mai varstnic decat eu; tu este sfintit, pe cata vreme eul inca nu-i; astfel se ingramadeste omul catre aproapele sau.
Va predic eu oare dragostea de aproapele? Mai degraba v-as povatui fuga de aproapele si dragostea de cel indepartat!
Mai presus decat dragostea de aproapele se gaseste iubirea de ceea ce este indepartat si de ceea ce trebuie sa vina. Mai presus inca decat iubirea de oameni eu asez dragostea de lucruri si naluci.
Naluca asta care alearga inainteata, frate al meu, e mai frumoasa decat tine;de ce nu-i harazesti carnea si oasele tale? Dar ti-e frica si fugi spre aproapele tau.
Nu stiti indestul sa va suportati voi insiva si nu va iubiti indeajuns: de acea ati voi sa ademeniti pe aproapele prin dragostea voastra si sa va poleiti cu greselile lui.
As vrea ca tot neamul aproapelui si vecinilor sa va fie nesuferit. V-ar trebui atunci sa fauriti prin voi insiva un prieten ca inima clocotitoare.
Chemati un martor, cand voiti sa graiti bine despre voi insiva; iar cand l-ati ademenit sa cugete bine despre voi- voi sunteti aceia care cugeta bine despre voi insiva.
Numai acela nu minte care graieste impotriva constiintei sale, dar mai cu seama cel ce vorbeste impotriva nestiintei sale. Si asa glasuiti voi insiva in legaturile voastre de toate zilele si amagiti pe vecinul impotriva voastra.
Astfel graieste nebunul: "Legaturile cu oamenii vatama caracterul, mai cu seama cand nu-i numai unul".
Unul se duce la aproapele sau pentru ca se cauta pe sine, iar altul pentru ca ar vrea sa se uite pe sine. Josnica voastra dragoste de sine faureste din singuratatea voastra o temnita.
Cei mai indepartati sunt aceia ce ispasesc iubirea voastra de aproapele: caci daca nu sunteti decat cinci laolalta, faceti sa moara un al saselea.
Nu-mi plac nicidecum serbarile voastre: am gasit prea multi comedieni acolo, ba chiar privitorii insisi se purtau ca niste actori.
Nu va propovaduiesc aproapele, ci prietenul.
Fie ca prietenul sa va fie sarbatoarea pamanteasca si o prevestire a Supraomului.
Va propovaduiesc prietenul si inima lui plina ochi. Dar trebuie sa stii a fi ca buretele, cand vrei sa fii iubit de inimile supraincarcate.
Va predic despre prietenul ce poarta in sinea lui o lume desavarsita, invelis al binelui,-prietenul fauritor care pururi are de daruit o lume desavarsita.
Si dupa cum s-a dezlantuit lumea pentru dansul, tot asa se inlantuie iarasi, ca indeplinirea binelui prin rau a telului prin intamplare.
Fie ca viitorul si cel mai indepartat lucru sa-ti fie tie pricina prezentului: in prietenul tau cata sa iubesti Supraomul ca pe rostul tau de a fi.
Fratii mei, eu nu va propovaduiesc iubirea de aproapele, ci va indemn sa-l iubiti pe cel indepartat.

FRIEDERICH NIETZSCHE

miercuri, 22 februarie 2012

Vladimir Nabokov. Despre o carte intitulata Lolita.

Dupa ce l-am interpretat pe suavul John Ray, personajul principal din Lolita care a redactat Cuvantul inainte, orice alte comentarii venite din partea mea ar putea sa socheze - de fapt, m-ar soca chiar si pe mine -, intrucat ar insemna sa-l interpretez pe Vladimir Nabokov vorbind despre propria carte. Totusi, cateva lucruri trebuie discutate ; si procedeul autobiografic poate duce la o fuziune intre mim si model.
Profesorii de literatura sunt in stare sa-si puna probleme de felul "Care este intentia autorului?" sau, si mai rau, "Ce vrea sa spuna tipul?". Ei bine, eu fac parte din categoria autorilor care se apuca sa scrie o carte doar cu scopul de a scapa de acea carte si care, daca li se cere sa explice originile si geneza operei respective, se vad nevoiti sa recurga la termeni vechi ca Interactiune si Combinatie - ceea ce, sunt obligat sa admit, creeazaimpresia ca un scamatorisi explica un truc recurgand la altul.
Am simtit prima pulsatie firava a Lolitei spre sfarsitul lui 1939 sau inceputul lui 1940 in Paris, intr-o perioada cand eram tintuit la pat de atac sever de nevralgie intercostala. Dupa cate imi amintesc, pulsatia originara a inspiratiei a fost produsa oarecum de un foileton despre o maimuta de la Jardin des Plantes care, dupa cateva luni de insistente depuse de un om de stiinta, a produs primul desen realizat vreodata de un animal: sarmana creatura a schitat gratiile custii unde statea inchisa. Impulsul initial n-a avut nicio legatura contextuala cu sirul ulterior de ganduri care a generat, totusi, prototipul romanului meu, o nuvela de vreo trezeci de pagini. Am scris-o in ruseste, limba in care scrisesem romane incepand din 1924 (cele mai bune nu sunt traduse in engleza si toate sunt interzise in Rusia din motive politice). Barbatul era din Europa Centrala, nimfeta anonima era frantuzoaica, iar locurile de desfasurare a actiunii erau Parisul si Provence. Personajul masculin se casatorea cu mama fetei, dar femeia era bolnava si murea curand dupa cununie, iar dupa incercarea ratata de a profita de orfana intr-o camera de hotel, Arthur (asa se numea) se arunca sub rotile unui camion. Intr-o noapte de razboi cu ferestrele camuflate cu hartie albastra, am citit nuvela intr-un grup de prieteni - Mark aldanov, doi revolutionari sociali si o doctorita ; dar nu mi-a placut cum a iesit si am distrus-o in 1940, la putin timp dupa ce m-am mutat in America.
Prin 1949, in Itacha, in nordul statului New York, pulsatia, care nu incetase complet niciodata, a inceput sa ma sacaie din nou. Combinatia si inspiratia s-au asociat ca un elan proaspat si m-au implicat intr-o tratare noua a temei, dar de data aceasta in engleza - limba primei mele guvernante din Sankt-Petersburg, circa 1930, o anume Miss Rachel Home. Acum nimfeta avea ceva sange irlandez., dar in esenta ramanea aceeasi fetiscana si ideea fundamentala a casatoriei cu mama ei se pastra ; altminteri "fatul" era nou si-i dadusera in taina gheare si aripi de roman.
Cartea s-a dezvoltat lent, cu multe intreruperi si devieri. Imi trebuisera vreo patruzeci de ani ca sa inventez Rusia si Europa Centrala, iar acum ma vedeam confruntat cu sarcina a inventa America. Obtinerea ingredientelor locale care sa-mi permita sa injectez o doza medie de "realitate"(unul dintre putinele cuvinte care nu are nici un sens fara ghilimele) in infuzia de fantezie individuala s-a dovedit la cincizeci de ani un proces mult mai dificil decat fusese Europa tineretilor mele, cand receptivitatea si capacitatea de retinere functionau din plin si de la sine. Intre timp am scris alte carti. O data sau de doua ori am fost pepunctul de a arde versiunea neterminata : am dus-o pe Juanita Dark pana la umbra crematoriului de pe pajistea inocenta, dar m-a oprit gandul ca stafia cartii distruse imi va bantui fisierul toata viata.
In fiecare vara sotia mea si eu plecam la vanatoare de fluturi. Exemplarele sunt depuse la institutii stiintifice ca, de pilda, Muzeul de Zoologie Comparata de la Harvard sau Colectia de la Cornell University. Etichetele fixate sub fluturi vor fi un adevarat dar pentru cercetatorul din secolul douazeci si un pasionat de biografiile ascunse. Si astfel, la taberele noastre - Telluride, Colorado ; Afton, Wyoming ;Portal, Arizona ; Ashland, Oregon - am reluat energic Lolita, lucrand seara sau in zilele norocoase. Am terminat manuscrisul in primavara lui 1954 si imediat am inceput sa caut un editor.
La inceput, sfatuit de prieten vechi si prudent, am fost suficient de docil si am hotarat sa o public anonim.Nu voi regreta insa niciodata faptul ca, nu mult dupa aceea, m-am hotarat sa semnez Lolita, deorece mi-am dat seama ca masca mi-ar fi compromis foarte probabil propria cauza. Cei patru editori americani, W, X, Y, Z, carora le-am oferit pe rand dactilograma si-au consultat lectorii si consilierii literari si s-au aratat extrem de socati de Lolita ; nici macar vechiul si prudentul meu prieten F.P. nu se asteptase la o asemenea reactie.
Este adevarat ca in batrana Europa si cu osebire in secolul al optsprecezelea (Exemplele cele mai clare vin din Franta), licentiozitatea deliberata nu era incompatibila cu sclipirile de comedia ori cu satira viguroasa, sau chiar cu verva unui poet rafinat aflat intr-o stare de spirit poznasa, dar este la fel de adevarat ca in timpurile moderne termenul de "pornografie" implica modernitate, comercialism si anume reguli stricte de naratiune. Obscenitatea trebuie cuplata cu banalitatea, fiindca e obligatoriu ca orice fel de delectare estetica sa fie inlocuita complet cu o simpla stimulare sexuala care cere cuvantul traditional pentru a actiona direct asupra pacientului. Producatorul de pornografie e obligat sa respecte reguli vechi si rigide pentru a-i oferi pacientului sau certitudinea satisfactiei asa cum li se intampla, de exemplu, celor pasionati de romanele politiste - romane, unde, daca nu esti atent, adevaratul asasin s-ar putea dovedi, spre dezgustul fanului, originalitatea artistica (cine, de exemplu, ar fori o povestire politista lipsita de dialog?). Astfel, in romanele pornografice, actiunea trebuie sa se limiteze la copulatia cliseelor. Stilul, structura, imagistica nu trebuie sa-l distraga pe cititor de la lubricitatea calduta. Romanul se va alcatui printr-o alternare de scene sexuale. Pasajele intermediare se vor reduce la insailari de sensuri, punti logice extrem de simple, expuneri si explicatii succinte, pe care cititorul la va sari probabil, insa vrea sa le stie acolo ca nu aiba senzatia ca este pacalit (o mentalitate ce se trage din basmele "adevarate" ale copilariei). Mai mult, scenele sexuale din carte trebuie sa urmeze o linie ascendenta, cu noi variatiuni, combinatii inedite, noi erotisme si o crestere constanta a numarului participantilor (intr-o piesa a lui Sade e chemat si gradinarul) si, astfel, sfarsitul cartii va fi apoteotic - adica suprasaturat cu erotism.
Anumite procedee tehnice de la incepuli  Lolitei (jurnalul lui Humbert, de exemplu) i-au indus in eroare pe lectorii mei de la editurile solicitate, facandu-i sa creada ca au in fata o carte licentioasa. Se asteptau la o succesiune ascendenta de scene erotice ; cand acestea s-au oprit, lectorii s-au oprit si ei, i-a cuprins plictisul si au abandonat cartea. Iata motivul, cred eu, unul dintre motivele pentru care cele patru edituri nu au citit pana la capat dactilograma. Nu ma intereseaza daca ele au considerat ca romanul este sau nu este pornografic. Refuzul lor de a cumpara cartea nu se intemeia pe felul in care am tratat tema, ci se datora temei insesi, intrucat pentru majoritatea editorilor americani exista cel putin trei teme tabu. Celelalte doua sunt : casatoria foarte reusita si binecuvantata cu multi copii si nepoti dintre un partener alb si unul negru ; si ateul desavarsit care traieste o viata fericita si folositoare si moare in timpul somnului la 106 ani.
Cateva reactii au fost foarte amuzante : un lector mi-a sugerat ca firma sa ar fi dispusa sa ma publice daca as transforma-o pe Lolita intr-un baiat de doisprezece ani pe care sa-l las sedus de Humbert, un fermier, intr-un hambar, intr-o ambianta sordida si arida, totul expus in fraze scurte, puternice, "realiste" ("El se poarta nebuneste. Cred ca noi ne purtam cu totii nebuneste. Cred ca Dumnezeu insusi se poarta nebuneste", etc.). Desi lumea ar trebui sa stie ca detest simbolurile si alegoriile (ceea ce se datoreaza in parte vechii mele repulsii fata de magia freudiana si in parte faptului ca nu pot suferi generalizarile nascocite de mitologii si sociologii literari), un lector, altminteri inteligent, care a frunzarit prima parte a cartii a vazut Lolita "Batrana Europa pervertind tanara America", in timp ce alt frunzaritor a inteles ca romanul prezinta "Tanara america pervertind batrana Europa". Editorul X, ai carui consilieri au fost aat de plictisiti de Humbert incat n-au izbutit sa treaca de pagina 188, a avut naivitatea sa-mi scrie ca partea a doua e prea lunga. Pe de alta parte, editorul Y si-a exprimat regretul ca in carte nu se afla si oameni buni. Editorul Z mi-a scris ca, daca ar publica Lolita, si el, si eu am infunda puscaria.
Intr-o tara libera nu este presupus ca un scriitot o sa-si bata capul cu demarcatia exacta dintre senzualitate si senzitivitate ; n-ar avea nici un rost ; pot sa-i admir, dar nu sunt capabil sa rivalizez cu cei care expun tinere si frumoase mamifere fotografiate in reviste un decolteul general este coborat atat cat trebuie pentru a provoca chicotitul unui fost director de scoala, dar destul de ridicat pentru a nu atrage incruntarea directorului de posta. Presupun ca exista cititori pentru care este excitanta desfasurarea cuvintelor murale in acele romane enorme si iremediabil de banale, dactilografiate cu degete mari ale mediocritatilor cu staif, lucrari numite "puternice" si "viguroase" de cronicarii de duzina. Anumite suflete nobile vor considera ca romanul Lolita este lipsit de sens fiindca nu ii invata nimic., Eu nu sunt un cititor sau scriitor de romane didactice si, in ciuda informatiilor lu John Ray, Lolita nu urmareste un scop moral. Pentru mine, opera de fictiune exista in masura in care imi produce ceea ce as numi grosso modo bucurie estetica, aduca sentimentul de a fi oarecum conectat undeva cu alte stari existentiale unde norma este arta (curiozitate, tandrete, bunavointa, extaz). Nu sunt multe carti de acest fel. Celelalte reprezinta fie maculatura de actualitate, fie asa-numita literatura de idei, livrata in uriase ambalaje de ipsos ce se transmit de la epoca la epoca, pana cand vine cineva cu un ciocan si le trage lui Balzac, Gorki sau Mann o lovitura zdravana si-i sparge.
Unii scriitori m-au acuzat ca Lolita este antiamericana. Acuza aceasta ma indurereaza mult mai tare decat invinuirea idioata de imoralitate. Consideratiuni de profunzime si de perspective (o pepluza de suburbie, o pajiste montana) m-au obligat sa construiesc un numar de ambiante americane. Aveam nevoie de un anumit mediu care bine-dispune. Or, nimic nu priveste vulgaritatea filistina, nu exista o deosebire intrinseca intre manierele palearctice si cele nearctice. Un proletar din Chicago poate fi la fel de burghez (in sens flaurbertian) ca si un duce. Am ales motelurile americane in locul hotelorilor elvetiene sau al hanurilor engleze dar pentru ca ma straduiesc sa fiu un scriitor american si revendic numai drepturile de care se bucura alti scriitori americani. Pe de alta parte, Humbert, creatia mea, este strain si anarhist si exista multe lucruri in care ma aflu in dezacord cu el (inclusiv, evident, chestiunea nimfetelor). Si toti cititorii mei rusi stiu ca vechile mele lumi- ruseasca, britanica, germana, franceza - sunt la fel de fantastice si personale ca si aceasta noua.
N-as vrea ca afirmatiile mele sa para rezultatul ranchiunei si, de aceea, ma grabesc sa adaug ca, pe langa mieluseii care au citit dactilograma Lolitei sau editia scoasa de Olympia Press intrebandu-se tot timpul  "De ce trebuie sa citesc despre maniaci?", au existat si o serie de oameni intelepti, sensibili si seriosi care mi-au inteles cartea foarte bine, oricum, mai bine decat o pot explica eu aici.
Pentru orice scriitor care se respecta, cartile publicitate se constituie in prezente constante si consolatoare. Luminile lor de control ard permanent undeva in subsol si o usoara atingere a termostatului personal produce instantaneu o mica si potolita explozie de caldura familiara. Aceasta prezenta, aceasta vapaie a cartii situata la o departare permanent accesibila creeaza un sentiment foarte agreabil si, cu cat cartea s-a conformat mai bine la conturul si la culoarea prefigurate, cu cat lumina ei straluceste mai intens si mai linistit. Dar chiar si asa, exista anumite puncte, drumuri laturalnice, depresiuni care sunt evocate de autor cu mai multa inflacarare si degustate cu mai multa incantare decat alte parti ale cartii. Dupa ce am corectat spalturile in iarna anului 1954, nu am mai recitit Lolita, dar constat ca este o prezenta incantatoare acum cand ma bantuie discret pe langa casa, asa cum o zi de vara despre care stii ca va fi stralucitoare sta dincolo de pacla. Si intotdeauna cand ma gandesc la  Lolita imi aleg, pentru a ma delecta, anumite imagini : aceea a domnului Taximovici sau lista calsei de la Scoala din Ramsdale, sau imaginea Charlottei spunand "etans", sau pe cea a Lolitei inaintand lent spre darurile lui Humbert, sau picturile ce decoreaza mansarda stilizata a lui Gaston Godin, sau chipul barbierului de la Kasbeeam (care m-a costat o luna de lucru), sau Lolita jucand tenis, sau spitalul din Elphinstone, sau palida, gravida, mult-iubita, de neregasit Dolly Schiller murind in Gray Star (capitala cartii), ori clinchetele de clopotei ale orasului din vale urcand poteca de munte (pe care am prins prima femele cunoscuta din specia Lycaiedes sublivens Nabokov). Acestea constituite nervii cartii. Sunt punctele secrete, coordonatele subconstiente cu ajutorul carora este urzita cartea - desi imi dau foarte limpede seama ca acestea si alte scene vor fi sarite sau nu vor fi bagate in seama. Mai mult, cei care incep sa citeasca romanul sub impresia ca este ceva in genul unor carti ca Memoirs of a Woman of  Pleasura sau Les Amours de Milord Gorsvit nici nu vor ajunge la ele. E foarte adevarat ca romanul meu contine diferite aluzii la impulsurile fiziologice ale unui individ pervers. Dar, in definitiv, noi nu suntem copii, nici delicventi juvenili analfabeti, nici baieti de la scolile publice engleze care dupa o noapte de zbenguiala homosexuala trebuie sa suporte paradoxul de a-i citi pe antici in variante expurgate.
E o copilarie sa citesti opera de fictiune pentru a dobandi informatii despre o tara sau despre o clasa sociala, sau despre autor. Si totusi, dupa ce a ctit Lolita, unul din putinii mei prieteni intimi s-a simtit sincer afectat de faptul ca eu (eu!) sunt nevoit sa traiesc "printre oameni atat de deprimati" - cand singurul disconfort pe care il resimteam cu adevarat era acela de a trai in atelierul meu inconjurat de membre abandonate si torsuri neterminate.
Dupa ce Olympia Press, din Paris, a publicat cartea, un critic american a emis parerea ca Lolita ar reprezenta monumentul pasiunii mele pentru romanul romantic. Daca am inlocui "romanul romantic" cu "limba engleza", formula aceasta eleganta ar fi mai corecta. Simt insa ca aici glasul meu capata tonalitati stridente. Nici unul dintre prietenii mei americani nu mi-a citit cartile rusesti si astfel orice comentariu laudativ despre forta operelor mele englezesti imi pare oarecum inexact. Tragedia mea personala, care nu poate si nu trebuie sa ma preocupe decat pe mine, este ca a trebuit sa-mi parasesc idiomul meu natural, limba rusa, o limba neimpiedicata, bogata si de o docilitate infinita, si sa recurg la o engleza de calitatea a doua, lipsit fiind astfel de toate acele dispozitive - oglina inselatoare, fundalul din catifea neagra, asociatiile si traditiile implicate si implicite - pe care iluzionistul bastinas le poate utiliza in chip magic, falfaindu-si cozile fractului, pentru a transcede intr-un fel personal la mostenirea primita.
                                                                                                     12 noiembrie - 1956

marți, 21 februarie 2012

From Charlotte Haze to Humbert Humbert

Iti fac o marturisire: te iubesc [asa incepea scrisoarea; si o clipa, o clipa deformata, am confundat mazgalitura isteroida cu scrisul dezordonat, nesigur al unei scolarite]. Duminica trecuta, la biserica-tu raule, n-ai vrut sa vii sa vezi ferestrele noastre noi si frumoase!-, de-abia duminica trecuta, dragule, l-am intrebat pe Dumnezeu, Doamne, ce sa fac in situatia asta? Si Dumnezeu mi-a spus sa procedez asa cum procedez acum. Intelegi, nu exista alternativa. M-am indragostit de tine din clipa in care te-am vazut. Sunt o femeie pasionata si singuratica, iar tu esti dragostea viestii mele.
Asadar, dragul meu drag, mon cher, cher monsieur , ai citit si acum stii. Asa ca te rog sa-ti strangi bagajele si sa pleci numaidecat. Este hotararea proprietaresei. Renunt la un chirias. Te dau afara. Pleaca! Du-te! Departez!  Ma intorc pe la vremea cinei - daca man cu optzeci de mile la ora si la dus, si la intors si n-am vreun accident (dar ce importanta ar mai avea?) - si nu doresc sa te mai gasesc in casa. Te rog , te implor pleaca imediat, acum. Nici macar nu mai citi pana la capat randurile mele absurde. Du-te! Adieu.
Situatia, cheri, este destul de simpla. Fireste, stiu absolut sigur ca nu insemnez nimic pentru tine, nimic-nimic. Oh, da, te amuza sa discuti cu mine (si sa ma tachinezi, ai inceput sa indragesti casa noastra prietenoasa, cartile mele preferate, gradina mea frumoasa, ba chiar si felul zgomotos de a fi al Lolitei), dar eu nu insemnez nimic pentru tine. Asa-i? Da, absolut nimic pentru tine. Dar daca, dupa ce ai citit "confesiunea" mea, ajungi la concluzia, in stilul tau romantic si sumbru, european, ca sunt destul de atragatoare si iti propui sa profiti de scrisoarea mea si sa ma seduci, atunci esti un criminal - mai cumplit decat rapitorul bestial care silueste un copil. E limpede, cred, cheri. Daca insa te decizi sa ramai, daca te-as gasi acasa (ceea ce stiu ca nu se va intampla - iata de ce ma simt in stare sa-mi continui epistola), faptul ca ai ramas ar insemna doar un singur lucru: ca ma vrei asa cum te vreau si eu, adica pe toata viata, si ca esti gata sa-ti legi viata de a mea pentru totdeauna si sa fii tatal fetitei mele.
Mai lasa-ma sa bat campii, sa aiurez inca o clipa, una mica, mica de tot, scumpul meu, fiindca stiu ca ai si rupt scrisoarea, iar faramele ei(ilizibile) sunt in vartejul toaletei. Scumpul meu, mon tres, tres cher, ce univers al dragostei am inaltat pentru tine in timpul acestui miraculos iunie! Stiu ca esti rezervat , cat esti de "britanic". Reticenta ta specifica lumii vechi, simtul decadentei sunt lezate, poate, de indrazneala unei fete americane! Tu, care iti disimulezi chiar si cele mai puternica sentimente, crezi, probabil, ca sunt o mica idioata lipsita de pudoare pentru ca imi ofer asa, pe tava, sarmana inima ranita. Domnul Haze era un om minunat, suflet de aur, dar avea, intamplator, douazeci de ani mai mult decat mine si-in fine, la ce bun sa barfesc trecutul. Dragul meu drag, daca ai facut abstractie de rugamintea mea si ai citit scrisoarea pana la sfarsitul ei amar, ti-ai satisfacut pe deplin curiozitatea. Dar nu conteaza. Rupe scrisoarea si te du. Nu uita sa lasi cheia pe masa din camera ta. Si adresa ta pe o bucata de hartie, ca sa-ti pot restitui pana la sfarsitul lunii cei doisprezece dolari pe care ti-i datorez. Ramai cu bine, dragule. Roaga-te pentru mine-daca te rogi vreodata.

Daca maine mori?

Un foarte bun prieten m-a facut sa ma intreb, printr-o postare pe blogul lui, care ar fi lucrurile pe care le-as face, daca un anumit strain ar veni, maine, de exemplu, sa-mi zica :"Fata draga, mai ai 10 zile de trait!". Da, e o chestie la care, cred eu, multa lume se gandeste. Ce as face?(considerand un buget nelimitat si niciun obstacol, nu ca ar fi vreun obstacol cand te poti scalda in bani).
Mi-as aloca cu siguranta 24 de ore alaturi de familie. Cu siguranta. M-as bucura de fiecare detaliu familial si le-as multumi alor mei pentru ce au facut pentru mine. Si aici imi vine in minte o reclama de la Dr. Oetker, daca nu ma insel(oricum nu are nicio relevanta).
Dupa ziua petrecuta langa ai mei as zbura la aeroport si as lua primul zbor spre oriunde. As vizita o tara noua in doua zile si as experimenta tot ce se poate. In Europa. N-am timp de vize. Sunt ultimele mele 10 zile, ce Dumnezeu?
3 s-au dus. Au ramas 7. As lua urmatorul zbor, spre o anumita tara, pentru a petrece cateva ore, cu o anumita persoana, pentru a imi consuma fericirea, pentru a ma simti in viata, atat timp cat mai am. Nu mi-ar parea rau. De nimic.
De aici as zbura direct la Paris, Parisul meu romantic, drag si iubit! Sa vad gratioasele "gazele" pe Chance Elysee facand shopping la Chanel, Louboutin, Vuitton(a se pronunta cu un accent frantuzesc jalnic, stangaci, amator).
Plimbare pe coasta de azur, apoi la Londra. Sa mai simt o data atmosfera de poveste cu regine si printi! Sa-mi mai vad o data Tamisa tulbure si sa mai simt agitatia londoneza de la metrou.
M-as retrage intr-un satuc englezesc la malul marii cu tarmuri inalte, de unde sa se vada in zare un far cu peretii tociti de vant si de vreme, cu niste dulciuri traditionale, niste ciocolata si o eventuala sticla de Cola si as medita asupra a tot ce am facut in viata. Nu as avea prea multe de gandit. Au fost putine, fara intensitate, lucruri marunte care m-au format. Le-as multumi telepatic celor care au contribuit la formarea mea, care au asistat la innebunirea mea.
Si as astepta...

duminică, 19 februarie 2012

Scrisoare catre liceeni- Tudor Chirila

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca Cola si bananele si am crezut ca daca noi citim...si ei vor citi si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici, castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit...voi insa, voi aveti o sansa. Voi! Aveti sansa! Nu va ganditi la furat, e calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti, daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statu'. Stiti voi ceva despre TVA si cum ai putea sa il furi dar nu va este foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar nu aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar nu aveti si daca ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri...NU E NICIO SANSA!
Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti puteti sa reusiti! Unul singur dintre voi va fi mancat, zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti, timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati! Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii.
Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa faceti cu banii gramezi? La ce iti foloseste un Lamborghini cand nu ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?
Nu va judecati profesorii. Sunt oameni amarati din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei, au muncit si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. Nu aveti niciun drept sa-i dispretuiti, nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta, va reprezinta doar ceea ce scoateti pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura! Vremea pumnului si a bodyguarzilor a trecut.
O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel.Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa spuna cine este Delacroix sau Chagall, nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in "Sarmanul Dionis" si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat "Cina cea de taina" si de ce Visconti a ales romanul lui Thoman Mann ca sa faca un mare film. Ei o sa va invete doar sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.
Nu va mai luati dupa ziare, nu dau doi bani pe deneratia voastra. Nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat, iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti platiti pe masura, adica prost. "Eleva porno" este un exemplu.
Nu cititi ziarele, cititi doar cateva, cele care va informeaza. Nu sariti la orice promotie, fiti mai selectivi. Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. O sa le fie mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de "distrusi", iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequila. E timpul sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta pentru ca veti intra in viata adanc de tot si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta.Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic, pentru ca hotii nu contruiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa se opreasca.
O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu dar sigur copii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc. Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi, puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va murdareasca! Dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii o sa va   improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat! Fiecare picatura de noroi sunt bani care n-au ajuns pe strada aia! Trebuie sa schimbati asta! Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deoseobesc Binele de Rau. Din prezentul amarateia astea de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai mult buni, cu atat veti sufoca Raul. Nu e imposibil!
Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni! Si raspanditi-va precum lacustele.Nu ii invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, de baietii de oras, dupa 39 de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Ori trofeele astea sunt trecatoare, cand imbatranesti si trofeul tau va fi o  baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt calea! Priviti unde ne-a adus setea de bani! Nu va resemnati! Asta nu duce nicaieri. "Capul plecat sabia il taie". Protestati, luptati, protestati, cu scop insa, nu de degeaba, ca astfel se tranforma in latrat. Invatati legile, invatati-va drepturile, atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste si veti intelege ca trebuie sa le schimbati.
Pare greu si cere timp. Dar Doamne! Voi aveti timp! Si pentru voi nimic nu e greu.Voi nu intelegeti ca voi sunteti SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor atunci abia copiii vostri voi mai avea o sansa, caci sansa vine o data la o generatie! Noi am pierdut! Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap Alb! Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa ii alegeti si sa nu ii invidiati. Sa nu ii invidiati! Lor le va fi cel mai greu, vor avea gloria, dar si cosmarul! Vor fi salvatorii vostri dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi si trebuie sa ii cautati de pe acum! Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii, altfel veti pieri odata cu noi si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si ei vor castiga. Cine sunt ei?! Ii stiti foarte bine, ii vedeti in ziare in fiecare zi. Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale, lupta cunoasterii. Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de abia atunci veti sti sa luptati cu adevarat. Nu va amagiti cu prezentul. Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

vineri, 17 februarie 2012

Allow me to do this...my friend...

"[...] The failure I consider most major is so important that if it wouldn’t have happened, my life would have been different by now. And I am talking about disappointing a certain person in particular. We, guys always seek for the perfect balance between looks, personality and skill when it comes to choosing a girl and that balance is hard to find, but I was a lucky. She was great to me, nice looks, cute, awesome crazy personality and intelligence. We were made for each other, and we have been …until some point. She had one big flaw that I could have been able to cope with, but I refused to do so because of lack of interest: she was too sentimental. She was living in her own designed world, read psychological books, saw psychedelic films and more, she was so upfront about expressing her feelings. I mean, I was too, but to me expressing my feeling resumed to a short “I love you”. I was seeing her daily suffering because I was too much of an “earthling” and could not meet her psychological needs. I was too much of a self centered egomaniac, took everything for granted and not even once tried to change in the direction she asked me to and did not take advice, suggestion or any complaint from her. My problem is not that I can’t be profound as well, because I can, my problem is that I didn’t even tried to be. I know how to analyze my feelings, I also know how to talk about them and I like things that are psychologically stirring. Is just that I kept those moments for myself and did not share them with her, and when she was willing to share hers, her voice would hit a deaf wall. Walls are even better, because they vibrate and thus answer back, me , on the other hand, I was stiff as dead. [...]".


Source

joi, 16 februarie 2012

About this thing called "LOVE" in real life...

Dragostea...ce este dragostea? E intrebarea ce-mi vine din ce in ce mai des in minte de fiecare data cand creierul mi se elibereaza. Avem sute, mii, milioane de surse de informare. Nimeni nu ne va putea gasi o definitie certa, concreta. Pentru ca suntem personaje individuale, avem caractere diferite, deci, moduri de perceptie diferite. Sigur, putem spune ca, dragostea e ca in filme. Cei doi se iubesc, sentimentele devin din ce in ce mai puternice, fluturasii bat din ce in ce mai puternic din aripi in stomacel si aia e. Stim cu totii ca nu e asa. Ca filmele de dragoste nu fac decat sa ne frustreze. Si, la final, ca sa fie tacamul complet, iti baga o piesa care n-are nicio legatura cu continutul filmului, doar ca sa-ti zica: "Lasa amice ca o sa-ti gasesti si tu dragostea. Ba nu, n-o sa ti-o gasesti, ai dreptate!".
Si atunci iar incep sa ma intreb, daca ca in filme nu e, ce e dragostea? E un sentiment complex, deisgur, ceea ce face ca o definitie clara, concreta, precisa, sa nu existe. Practic, e un lucru pe care il stim cu totii, il cunoastem, il simtim, dar nu putem sa-l definim. Poate nu suntem destul de dezvoltati intelectual sa putem defini dragostea.
Anumite studii arata ca dragostea e o boala. Unii cercetatori spun ca ea tine 4 ani, altii spun ca tine 2 s.a.m.d. Nu cred.
"Iubirea e un sentiment vulgar"....Da..asa este.

miercuri, 1 februarie 2012

Montauk in February

Give it a listen while you read.

Random thoughts for Valentine's Day, 2004.Today is a holiday invented by greeting card companies to make people feel like crap. I ditched work today. Took a train out to Montauk. I don't know why. I'm not an impulsive person. I guess I just woke up in a funk this morning. I gotta get my car fixed.
It's goddamn freezing on this beach. Montauk in February, brilliant.
Page is ripped out. I don't remember doing that. It appears this is my first entry in two years.
Sand is overrated. It's just tiny litle rocks. If only I can meet someone new. I guess my chances of that happening are somewhat diminished seeing that I'm incapable of making eye contact with a woman I don't know.
Maybe I should get back together with Naomi. She was nice. Nice is good. She loved me.
Why do I fall inlove with every woman I see who shows me the least bit of attention?