marți, 21 februarie 2012

Daca maine mori?

Un foarte bun prieten m-a facut sa ma intreb, printr-o postare pe blogul lui, care ar fi lucrurile pe care le-as face, daca un anumit strain ar veni, maine, de exemplu, sa-mi zica :"Fata draga, mai ai 10 zile de trait!". Da, e o chestie la care, cred eu, multa lume se gandeste. Ce as face?(considerand un buget nelimitat si niciun obstacol, nu ca ar fi vreun obstacol cand te poti scalda in bani).
Mi-as aloca cu siguranta 24 de ore alaturi de familie. Cu siguranta. M-as bucura de fiecare detaliu familial si le-as multumi alor mei pentru ce au facut pentru mine. Si aici imi vine in minte o reclama de la Dr. Oetker, daca nu ma insel(oricum nu are nicio relevanta).
Dupa ziua petrecuta langa ai mei as zbura la aeroport si as lua primul zbor spre oriunde. As vizita o tara noua in doua zile si as experimenta tot ce se poate. In Europa. N-am timp de vize. Sunt ultimele mele 10 zile, ce Dumnezeu?
3 s-au dus. Au ramas 7. As lua urmatorul zbor, spre o anumita tara, pentru a petrece cateva ore, cu o anumita persoana, pentru a imi consuma fericirea, pentru a ma simti in viata, atat timp cat mai am. Nu mi-ar parea rau. De nimic.
De aici as zbura direct la Paris, Parisul meu romantic, drag si iubit! Sa vad gratioasele "gazele" pe Chance Elysee facand shopping la Chanel, Louboutin, Vuitton(a se pronunta cu un accent frantuzesc jalnic, stangaci, amator).
Plimbare pe coasta de azur, apoi la Londra. Sa mai simt o data atmosfera de poveste cu regine si printi! Sa-mi mai vad o data Tamisa tulbure si sa mai simt agitatia londoneza de la metrou.
M-as retrage intr-un satuc englezesc la malul marii cu tarmuri inalte, de unde sa se vada in zare un far cu peretii tociti de vant si de vreme, cu niste dulciuri traditionale, niste ciocolata si o eventuala sticla de Cola si as medita asupra a tot ce am facut in viata. Nu as avea prea multe de gandit. Au fost putine, fara intensitate, lucruri marunte care m-au format. Le-as multumi telepatic celor care au contribuit la formarea mea, care au asistat la innebunirea mea.
Si as astepta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu