Haruki Murakami - La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

<<Datorită stilului şi temelor abordate Haruki Murakami a fost comparat adesea cu Franz Kafka. Marin Sorescu spunea în eseul său "Kafka şi Romanul Modern" că "Meritul lui Kafka este că a subţiat proza, debarasând-o de osânda descrierilor. Nu mi se mai povesteşte pe larg "tolstoian" acţiunea "se duce să bea apă". Dacă pleacă să bea apă atunci evenimentele se precipită, eroul ajunge la fântână, cade înauntru, moare şi se face stafie în aceeaşi pagină." Murakami continuă această tradiţie a romanului modern, performând cu o viteză uimitoare o disecţie totală a pshicului uman, ducându-ne într-o călătorie uimitoare prin părţile nevăzute ale oraşului Tokyo, ţara aspră a minunilor, şi sondând subtil periferiile subconştientului, mai bine zis capătul lumii.


Romanul este alcătuit din două planuri narative, la fel de stranii şi importante în analiza psihologică a protagonistului. Primul plan este situat în Tokyo, unde un bărbat transformat de o corporaţie într-un calculator uman este angajat de un savant straniu care trăieşte în canalele de sub oraş, dar se găseşte prins imediat într-un război informaţional. Cel de-al doilea plan este descris de un personaj care ajunge la capătul lumii, un oraş împrejmuit de ziduri, unde i se separă umbra de trup şi este trimis să citească vise din cranii de unicorn. Deşi legătura dintre cele două plane nu este evidentă iniţial, autorul se mulţumeşte să arunce numeroase indicii pe parcurs înainte de a clarifica complet problema.


Planul "real" este unul a muzicii şi filmelor, protagonistul fiind un bărbat de vârstă medie, divorţat, unicul supravieţuitor al unor experimente de modificare a undelor cerebrale. Programat de o mega-corporaţie pentru a face calcule incredibil de complexe în minte, el lucrează pentru un savant bătrân al cărui laborator se află în subteranele oraşului, locuri pândite de fiinţe numite "întunegri". Toată acestă parte a romanului este un fel de satiră adusă romanelor cyberpunk, scrisă la pas cu moda şi uşor de înţeles de cititori din orice ţară. Personajul-narator citeşte Dostoevsky, ascultă Bob Dylan, bea Jack Daniels şi se uită la filme clasice. Când va afla ce se întamplă cu adevărat cu el se va dovedi straniu de înţelegător şi va începe să reflecte asupra existenţei sale, petrecându-şi ultime ore în parc sau conducând prin oraş ascultând muzică.


Celălalt plan este plin de imagini şi sunete, muzica şi sentimentele fiind ca nişte cuvinte care-ţi rămând pe vârful limbii dar nu poţi să le rosteşti niciodată. Tăierea umbrei de către Paznic reprezintă ruperea sufeltului şi lăsarea conştiinţei să reflecte la rece aspura propriei condiţii. Personajul va fi lăsat să dezlege singur misterul, citind visele din craniile unicornilor şi explorând oraşul straniu împrejmuit de Zidul impenetrabil.


Ce îl separă pe Murakami de Kafka este felul în care acesta îşi priveşte propria operă. Japonezul preferă să dea o mână de ajutor cititorului, explicând mai multe lucruri decât scriitorul ceh. Acest lucru face proza sa mai accesibilă şi o deschide unei mase mai mari de oameni. Finalul cărţii este nostalgic şi reflectă intens asupra condiţiei umane, căutând adevărurile universale din ambele lumi, cea aspră a minunilor şi cea magică de la capătul lumii. Dar după cum spune şi naratorul ţării aspre a minunilor: "Adevărul este de fapt o noţiune abstractă ce se foloseşte doar în situaţii extreme, deşi noi vrem ca acest concept să cuprindă totul." În cele din urmă totul se sfârşeşte în ambiguitate, "A Hard Rain"™s A-Gonna Fall, am vrut să-i explic dar m-am lăsat păgubaş. Mi se părea prea multă bătaie de cap."


Şi alegerea finală nu va fi o alegere adevărată, într-o lume în care adevărul nu mai este decât un concept relativ şi existenţa o iluzie ţesută pe două plane. O lectură intens recomandată pentru oricine.


"Am rămas complet singur la periferia existenţei mele. Nu mai am unde merge, dar nici unde mă întoarce. Aici e capătul lumii. Lumea se opreşte aici. Şi încremeneşti.">>

Lykke Li - I Follow Rivers . Asa da !

Right..

"Deci chiar ai de gand sa pleci? Lasi tot ? Lasi familie , lasi prieteni , lasi job...ma lasi pe mine?!Pleaca...pleaca...pleaca si daca ...daca ti-e mai bine, inseamna ca ti-e mai bine, nu?

S-a plictisit. De aia a plecat. Ca sa nu se mai plictiseasca.(<<Pleaca..si daca ti-e mai bine, inseamna ca ti-e mai bine nu?>>).
Are dreptate fata asta. Asta...care a plecat, cu care eram io. Macar..macar ea are coaie sa plece. Oare pe acolo se casca mai mult? Sau mai putin? Ca daca se casca mai putin...ca daca se casca mai putin ma-nscriu si io. Uite cum ai reusit tu sa-mi amintesti de ce n-as pleca niciodata nicaieri! Langa mine e un chiosc unde..langa mine e un chiosc unde fac gogosi bestiale, bestiale gogosi...BESTIALEEE! Si de fiecare data cand cobor...de fiecare data cand cobor sa-mi iau e unu' care casca. Si casca si pustiu de langa el. Si casca si tanti care sta pe banca cu o sacosa de panza in mana. Si ma ia si pe mine , da' ma abtin!! Si dupa aia ma apuca scarba si ma gandesc..dupa aia ma apuca scarba..si in loc sa ma gandesc "mm gogoasa", ma gandesc :"ce dracu' m-am trezit io in dimineata asta?". Si dupa aia ma uit in jur...da frate. Si ma uit in jur si toti sunteti imbracati in gri. Si vad cum sunt..plictisiti..obositi..se uita in gol! Stiti voi ceva ce nu stiu io? Sau stiu io ceva ce nu stiti voi? Poate ca asta faceti cand cascati..imprastiati sictir. Da frate , da! Sictir! Sunteti ...tristi. Sunteti mediocri si vreti ca toata lumea sa fie la fel. Daca n-aveti voi...daca voi n-aveti sa n-aibe nimeni?! Pai atunci stiu io ceva ce nu stiti voi! Io nu vreau sa fiu asa! Nu vreau sa fiu asa! Cascatu' e atat de nociv ca..adidasii ,ca supermarketurile cu cinspe case din care merge una singura, ca aia care claxoneaza la stop cand e rosu, cand oricum nu a unde sa te duci, ca idiotii care arunca gunoaie de la balcon, ca soferii de taxi care nu te iau in cursa ca prea scurta, ca bodyguarzii care se imbraca intr-o uniforma si gata..sunt Rambo, ca vanzatoarele care te trimit la colt sa schimb ca n-au sa-ti schimbe ele, ca tarfele care fac muie pe bonuri de masa, pe bonuri de masa!!, ca gratarele facute pe marginea soselei in praf si fum...si-ar mai fi..
Si tu ce te uiti asa la mine? Pe bune ce te uiti asa la mine? Crezi ca nu stiu cine esti? Stiu foarte bine cine esti, fraiere! Nu te plangi tu in fiecare zi colegilor tai de sindicat ca viata ta e de cacat si ca o sa-ti iei lumea in cap de parca ai avea vreodata tupeul sa faci chestia asta. N-o sa ai tupeul asta! Da! In ziua aia, pe Magheru o sa treaca o hoarda de inorogi si-o sa se..o sa se cace bezele si o sa se baseasca curcubee. Da! In ziua aia o sa te duci pana la munte..ca oricum ..tupeu sa depasesti Poiana nu cred ca ai pentru ca..esti limitat! Asta esti! Ai cascat, te-ai limitat! Traiti degeaba..asta e, traiti degeaba.Va treziti in fiecare dimineata doar pentru ca suna ceasu' da'..de ce l-ati pus sa sune habar n-aveti.
Si io imi fac griji ca o sa sufar dupa fata asta. In loc sa alerg dupa ea, sau in loc sa ma duc sa-mi iau si io o gogoasa ca omu'..stii ce-mi vine sa fac? Sa ma duc spre cel mai apropiat cimitir, sa ma asez p-o banca..si s-astept.A..si sa casc. Pentru ca oricum toata turma face la fel. Si-mi fac probleme ca o sa sufar dupa fata asta?! N-o sa sufar pentru ca ..pentru ca voi ma futeti incet, incet, incet, incet, incet cu cascatu' asta al vostru. Pana cand o sa ajunga o gagica ca asta sa-mi dea papucii intr-o cafenea si mie n-o sa mai imi pese!
Hopa...se trezeste cascatu'!"

Lets hear your speech, baby !

I am trying to describe these things not to relieve them in my present boundless misery, but to sort out the portion of hell and the portion of heaven in that strange, awful, maddening world love.


Care e cel mai rau lucru despre aceasta umilinta? Este vorba despre cum va reflecta chestia asta asupra mamicii si taticului tau? Nu stiu exact ce ar trebui sa iti doresc, dar sunt convinsa ca ne vom distra de minune. Ce gust iti lasa toata chestia asta? Da...stiu.Bineinteles ca stiu...ieftin, metalic..ca si cum ai suge o moneda veche si ruginita.

Stii ce ma irita? Ma irita faptul ca "Consecintele faptelor noastre ne strang de gat. Putin le pasa ca intre timp am devenit mai buni."(Nietzche) si chestia asta o port cu mine ca pe un obicei prost. Dar nu o sa incerc sa schimb pe nimeni, nu o sa incerc sa schimb lumea. Iar tu, sa nu te rogi sa ai o viata usoara, sa te rogi sa fii un om puternic.

Dar lasa. Sunt convinsa ca intr-o zi...intr-o zi asa cam ca asta cu semisoare si cu cateva picaturi de ploaie, o sa-ti amintesti de ea, dar, ceea ce iar ma intriga, este ca o sa iti amintesti de ea la fel cum o vedeai atunci, si la fel de putin o sa iti pese ca devenise mai buna. Sau poate si mai putin de atat. Iar asta nu o sa ajute la nimic.

Stii ce? Hai sa nu mai citam frustrati si sa ne lasam purtati de timp si de vantul toamnei. O sa vina vremea cand ...cand ..nimic.




P.S. Loved. You can't use it in the past tense.

Vladimir Nabokov - Lolita,3,fragment.

"Dintr-o data ne-am pomenit indragostiti nebuneste, o dragoste chinuitoare, stangace, nerusinata ; lipsita de speranta, as adauga eu , fiindca aceasta frenezie a posesiunii reciproce s-ar fi putut alina doar daca particulele sufletelor si trupurilor noastre s-ar fi contopit si asimilat , dar iata ca nu eram in stare nici macar sa ne imperechem , asa cum copiii mahalalei ar fi gasit cu usurinta ocazia sa o faca. Dupa o tentativa nebuneasca de a ne intalni noaptea in gradina ei(detaliile ceva mai incolo), ni s-a mai permis doar sa tainuim intre noi la o oarecare distanta, dar sub privirile partii populate a plajei. Acolo, pe nisipul moale, la cativa metri departare de cei mai in varsta, noi doi stateam intinsi toata dimineata intr-un paroxism impietrit al dorintei si recurgeam, in spatiu si timp, la orice tertip binecuvantat ca sa ne putem atinge: mana ei se strecura prin nisip spre mine, degetele bronzate si subtiri se apropiau , se apropiau halucinante, genunchiul ei opalin pornea intr-o calatorie indelungata si prudenta ; uneori, un meterez ridicat intamplator de copiii mai mici ne oferea suficienta protectie pentru a ne atinge usor buzele sarate ; iar contactele acestea incomplete au impins trupurile noastre sanatoase, tinere si lipsite de experienta intr-o asemenea stare de exasperare, incat nu ne mai putea linisti nici macar apa albastra si racoroasa sub care noi doi ne tineam inca agatati unul de altul."