Vladimir Nabokov - Lolita,3,fragment.

"Dintr-o data ne-am pomenit indragostiti nebuneste, o dragoste chinuitoare, stangace, nerusinata ; lipsita de speranta, as adauga eu , fiindca aceasta frenezie a posesiunii reciproce s-ar fi putut alina doar daca particulele sufletelor si trupurilor noastre s-ar fi contopit si asimilat , dar iata ca nu eram in stare nici macar sa ne imperechem , asa cum copiii mahalalei ar fi gasit cu usurinta ocazia sa o faca. Dupa o tentativa nebuneasca de a ne intalni noaptea in gradina ei(detaliile ceva mai incolo), ni s-a mai permis doar sa tainuim intre noi la o oarecare distanta, dar sub privirile partii populate a plajei. Acolo, pe nisipul moale, la cativa metri departare de cei mai in varsta, noi doi stateam intinsi toata dimineata intr-un paroxism impietrit al dorintei si recurgeam, in spatiu si timp, la orice tertip binecuvantat ca sa ne putem atinge: mana ei se strecura prin nisip spre mine, degetele bronzate si subtiri se apropiau , se apropiau halucinante, genunchiul ei opalin pornea intr-o calatorie indelungata si prudenta ; uneori, un meterez ridicat intamplator de copiii mai mici ne oferea suficienta protectie pentru a ne atinge usor buzele sarate ; iar contactele acestea incomplete au impins trupurile noastre sanatoase, tinere si lipsite de experienta intr-o asemenea stare de exasperare, incat nu ne mai putea linisti nici macar apa albastra si racoroasa sub care noi doi ne tineam inca agatati unul de altul."