vineri, 6 iulie 2012

Scrisoare de protest a unui elev care a dat examenul de Bacalaureat


Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! – aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am datBacalaureatul – eu le spun doar atât – RUSINERuşinetuturor!
Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşinemodelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!
Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem defapt prima generaţie care va fi sacrificată cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!
Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???
Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa… aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!”.

marți, 17 aprilie 2012

Happy birthday, love.


Because you complete me.
Because you make me feel beatiful.
Because you're mine.
Because you're there for me.
Because I wake up every morning smiling.
Because you're listening to me.
Because we both hate the same things.
For what you are.
For what we are.
Because I fall inlove with you everyday.
Because your voice gives me butterflies.
Because you think I'm gorgeous.
Because you bring the best out of me.
Because you are smart. You were smart enough to fall inlove with me!
Because without you I'd be lost.
Because you make me feel safe.
Because you're not afraid to be yourself.
Because you're hot!
Because you're my bestfriend.
Because you want to grow old next to me.
Because we share the same dreams.
Because you're never afraid to say what needs to be said.
Because you stayed when you had every reason to leave.
Because I can be myself when I'm with you.
Because your idea of romance is dim lights, soft music and just the two of us.
Because your love gives me the feeling that the best is still ahead.
Because you are simply irresistible.
Because your terrific sense of humor.
Because you always say what I need to hear.
Because I love the way you keep your cool when I do something stupid.
Because you mean the world to me.
Because you make me feel good about myself.
Because you add color to my life.
Because you make me smile everytime my phone beeps.
Because you are my soulmate.
Because you are the only person I want to see when I go to sleep and the only person I want to wake up to.
Because you have a great personality.
Because I am still nervous when I call you.
Because you're the best thing ever happened to me.
Because you are my Prince Charming.
Because you love me.

That's why. Happy birthday, pumpkin! I love you!

miercuri, 21 martie 2012

Romeo si Julieta. Actul II. Scena a-II-a

ROMEO
(Julieta s-arata sus)
De rani nu-i pasa celui care-i teafar?
Dar taci! Ce straluceste-acolo oare?
Sunt zorile, si Julieta-i soare.
Rasai, o soare sfant, ucide luna,
N-o vezi ce palida-i acum, nebuna?
E galbena de ciuda si-i geloasa
Ca tu, care-i slujesti de preoteasa,
O-ntreci in farmec! O, de n-ai sluji-o!
E trist doar giulgiu-i de vestala moarta.
Tu leapada-l: nebuna-i cine-l poarta.
Stapana mea e...O, ar fi de-ar sti-o!...
Vorbeste, nu, n-a spus nimica...Fie!
Vorbeste ochiul ei,- ii voi raspunde.
Sunt prea-ndraznet, ea nu-mi vorbeste mie.
Doi astri, cei mai mandri de pe ce,
Vin ca sa roage ochii Julietei
Sa straluceasca-n lipsa lor in sfere:
Ci dac-ar fi acolo, ochii ei,-
S-ar rusina de stralucirea fetei
Ca zarea lampii de lumina zilei,
Si ochii dusi in ceruri ai copilei
In sfere-aeriene s-ar aprinde
Asa de viu, ca pasarile-ar prinde
Sa cante parca n-ar fi noapte.- Iata!
Isi las-acum obrazu-ncet pe mana...
O, ce n-as da sa fiu manusa ei
Si sa-i ating obrazul!...

JULIETA
Vai..

ROMEO
Vorbeste...
Vorbeste inca inger de lumina,
Ca-n noapte tu-mi straluci de glorie plina
Deasupra mea, ca-naripatul sol
Al cerului, pe care muritorii
Il urmaresc nauci, cu ochii-n gol,
Cum suie galopand viteaz pe nori
Alene-umflati de vant, vaslind departe
In poalele vazduhului...

JULIETA
Romeo!...
De ce esti tu Romeo?...Uita-ti tatal!
Tagaduieste-ti numele, ori daca
Nu vrei - O, jura-mi ca vei fi al meu
Si-atunci de tot ce sunt ma lepad eu!

ROMEO
Sa mai ascult, ori sa vorbesc?

JULIETA
Vrajmas
Mi-e numele tau numai! Tu ramai
Acelasi, chiar de n-ai fi Montague!
Ce-i Montague?- Nu-i mana, nu-i picior,
Nu-i brat, nu-i fata, nici o alta parte.
Un nume ce-i?- Un trandafir, oricum
Il pui, exala-acelasi scump parfum!
Asa, Romeo, de nu-i spun Romeo
Nu pierde din desavarsirea lui
Nimic...O, neaga-ti numele care n-are
Nimic cu tine-a face,- ia-ma toata!

ROMEO
Fac tot ce-mi spui: zi-mi doar <<iubite>> deci!
Primind asa botezul nou, ti-i jur
Ca nu mai vreau sa fiu Romeo-n veci!

JULIETA
O, cine esti, tu, ce-adumbrit de noapte,
Patrunzi in taina mea?

ROMEO
Eu, dupa nume,
Nu stiu si nu-ti pot spune cine sunt.
Si numele, fiindca ti-e vrajmas,
O, scumpa sfanta, mi-e urat si mie.
Sa-l am in scris l-as rupe!...

JULIETA
Nici o suta
De vorbe n-a sorbit urechea mea
Din gura ta, dar vocea-i mi-i stiuta
Nu esti Romeo, tu, un Montague?

ROMEO
Nici unul, nici cel'lalt nu-s, de nu-ti place.

JULIETA
Dar pentru ce si cum venisi incoace?
E zidu-nalt, greu de sarit, si locul
E moarte- o, gandeste cine esti-
De te-ar zari vreunul dintre-ai mei!

ROMEO
Aripile iubirii ma-naltara.
Nu-i zid sa poata stanjeni iubirea.
Iubirea-ncearca tot ce iarta firea
Iubirii...si de-aceea nu ma tem
De toti ai tai!

JULIETA
Dar daca te-or zari,
Vai, te-or ucide!

ROMEO
Ochii tai frumosi
Sunt pentru mine mai primejdiosi
Ca douazeci de spade de-ale lor.
Priveste bland: privirea ta blajina
Ma apara de ura lor haina!

JULIETA
N-as vrea cu nici un pret sa fii vazut.

ROMEO
De ei m-ascunde noaptea-n negru-i scut.
De nu ti-s drag, mai bine sa ma vada:
Sunt mai voios sa mor strapuns de spada
Decat sa mai traiesc urat de tine!

JULIETA
Dar drumul catre locu-acesta cine
Ti-l arata?

ROMEO
Iubirea care-ntai
M-a pus sa cercetez. Ea-mi dete sfaturi,
Eu ochii mei i-am dat...Nu sunt pilot,
Dar dac-ai fi liman departe-n zare,
Scaldat de ea mai departata mare,
Tot as porni spre tine-i pribegie...

JULIETA
Tu stii ca noaptea-mi adumbreste fata,
Altcum mi s-ar zari-n obraji roseata
De tot ce m-auzisi spunand-nainte.
O, ce n-as da sa pot sa fiu cuminte,
Sa neg ce-am spus. Dar n-am ce face! Spune,
Tu ma iubeste? Stiu ca vei zice: da!
Si eu te cred. Dar daca-mi juri, tu poate
Iti calci cuvantul si asa se zice
Ca Joe rade de amanti sperjuri.
Frumosul meu Romeo, de ti-s draga,
O, spune-mi-o cu inima intraga,
Si de socoti c-am fost prea lesne-nvinsa,
M-oi arata ursuza, neindurata,
Voi zice nu, ca tu sa-ti dai silinta
Sa ma castigi. Altminteri, niciodata!
Frumosul meu Romeo-s prea duioasa
Si poti sa crezi de-aceea ca-s usuoara,
Dar crede-ma ca sunt mai credincioasa
Decat acelea care stiu sa para
Mironosita. Poate ca si eu,
O recunosc, ma prefaceam straina,
Dar tu ai fost jos, in gradina,
Si pan' sa prind de veste, m-ai surprins
Cand izbucnea iubirea-mi mai aprins.
Deci iarta. Nu-mi lua acea pornire
Drept un usor capriciu de iubire,
Tradat astfel de noapte-ntunecata

ROMEO
Copila, jur pe sfanta luna care
Chenar de-argint pe varf de pomi brodeaza...

JULIETA
O, nu-mi jura pe luna-nselatoare,
Ce-si schimba discu-n fiecare luna,
Nu vreau sa fii si tu din cei ce mint...

ROMEO
Pe ce sa jur?

JULIETA
Nu jura deloc!
Sau jura-mi doar pe nobilul tau suflet
Pe sfantul idol din altarul meu,
Si te voi crede...

ROMEO
O, daca iubirea...

JULIETA
Las' , nu jura! Oricata-i fericirea
Pe care-o simt acuma langa mine,
Dar legamantul astei nopti imi vine
Prea iute, nu stiu cum, prea fara veste,
Prea ca un fulger care nu mai este
Pan' ce zici: fulgera!- O, du-te dar,
Dulcele meu! Si-a verii adiere
Invoalta floare faca din bobocul
Iubirii noatre pan' la revedere!
Somn dulce! Noapte buna! Si coboare
In sanul tau o pace-asa de dulce
Ca si sanul Julietei care
Se duce, obosita, sa se culce..

ROMEO
Ah, tu ma lasi asa nemangaiat?

JULIETA
Ce mangaiere-mi ceri tu-n asta noapte?

ROMEO
Da-mi juramantul tau in schimb pe-al meu...

JULIETA
Eu ti l-am dat, -naintede-a mi-l cere....
Si tot as vrea sa am sa ti-l dau inca!

ROMEO
Vrei sa-l opresti? De ce, odorul meu?

JULIETA
Ca sa ti-ldau intr-una inapoi!
Si totusi nu doresc decat ce am.
Ca marea nesfarsita-i bunatatea-mi
Si dragostea-mi ca marea-i de adanca,
Din ce tot darui, tot mai mult am inca,
Si-amandoua-s fara de hotare...
Aud un zgomot...Plec, ramai cu bine,
Iubitul meu...
  (Se aude vocea docii: <<Domnisoara!>>)
Indata, doica...Viu...
O, mandra Montague, fii credincios!
Asteapta-ma...Viu intr-o clipa iarasi...(Iese)


ROMEO
O, sfanta noapte! Mult mi-e teama
Ca tot e doar un vis, fiindca-i noapte...
Prea dulce e sa poata fi aievea

JULIETA
Romeo, un cuvant si noapte buna!
De ti-e cinstit amorul tau si vrea
Casatorie, da-mi atunci de stie
Prin cineva pe care-l voi trimite
La tine, maine, ca sa afle: Unde
Si cand vrei tu sa ne serbam logodna?
Atunci iti pun ursita-mi la picioare,
Stapan mi-esti, te urmez in lumea-ntreaga...
  (Acelasi glas: <<Domnisoara!>>)
Viu, viu acum... Dar daca n-ai gand bun
Te rog...
  (Acelasi glas inauntru)
O clipa...viu...Sa nu mai starui
Si lasa-ma durerii sa ma darui
Pan' ce-oi muri...Trimit la tine-n zori...

ROMEO
Pe partea mea din ceruri...

JULIETA (Apare iar la fereastra)
De mii de ori (Iese)


ROMEO
De mii de ori mai rea,
De nu ma lumineaza raza ta!
Iubitul spre iubita lui alearga
Cum fuge lenesul scolar de carte,
Cum el spre scoala nu da zor sa mearga,
Tot astfel greu iubitul se desparte.

JULIETA
Romeo! Sss... Glas de soimar sa am,
Sa pot momi un soim asa de mandru!
Robia-i ragusita, nu cuteaza
Sa strige tare, caci ar sparge bolta
Ecoului, si poate ca i-ar face
Mai ragusit sonoru-i glas de aer,
Decat al meu de cand tot spun: Romeo!

ROMEO
E viata mea ce m-a strigat pe nume!
Ce argintiu de dulce suna glasul
Iubirii, noapte, in auzul celui
Ce-asculta dulcea-i muzica...

JULIETA
Romeo!

ROMEO
Iubito!

JULIETA
Maine dimineata, spune,
La cat trimit?

ROMEO
La noua.

JULIETA
Pan-atunci
Sunt douazeci de ani! Dar nu mai stiu
De ce te rechema-i

ROMEO
Ma lasa dar
Sa stau aici pana-ti atunci aminte...

JULIETA
Spre-a te vedea, as vrea sa uit intr-una
Gandind ce dulce e sa-mi fii aproape...

ROMEO
Ca tu sa uiti mereu, as tot ramane,
Uitand de am alt adapost pe lume...

JULIETA
E-aproape zi; sa pleci acum as vrea,
Dar nu mai mult ca fata ce se joaca
Lasand din maini sa-i zboare canarasul-
Sarmanul rob in lat- si-apoi l-atrage
Din nou spre ea, cu firul de matasa,
Fiindu-i drag, dar si fiind geloasa
De libertatea lui...

ROMEO
De-as fi canarul!

JULIETA
Ah, dac-ai fi iubire! Dar atunci
Iubirea mea ar fi asa nebuna,
Ca poate te-as ucida. Noapte buna!
O, despartie! O, griji dulci si-amare!
Dar fug de-acuma, ca ar fi in stare
Sa-ti strig mereu, mereu, de mii de ori,
Tot <<noapte buna>> intr-una pana-n zori
              (Iese)


ROMEO
Coboare-se pe ochii-ti somnul bland
Si dulcea pace-n inima si-n gand.
De ce nu sunt eu somnul s-odihnesc
Alaturea de chipu-ti ingeresc!
Merg sa-mi spun fericirea, sa-l implor
Pe bunul pustnic sa-mi de ajutor.
          (Iese)

luni, 12 martie 2012

Portret. Ea.

O cunosc de aproape doua decenii. Aproape doua vesnicii. In tot timpul asta a trecut prin mai multe stadii. A fost o fetita cuminte cu ochi verzi, buze roz, ce contrastau foarte frumos cu tenul alb si parul castaniu lung pana la coate. Avea multe prietene de varsta ei cu care alerga prin incintele de joaca a blocurilor din imprejurimi si jucau jocuri cu nume pe care nu mi le amintesc acum.
S-a transformat, putin timp dupa aceea intr-o scolarita, imi amintesc de parca ar fi fost ieri, cat de bine ii venea uniforma aceea cu patratele albe si negre, cu margini rosii. Imi colora ziua de fiecare data cand o vedeam ca vine de la scoala.
In ultimii ani din scoala generala se "rebelizase". Nu mai era fetita cu parul lung care purta haine viu colorate. Era o domnisoara acum, isi tunsese parul scurt, baieteste si purta ruj. Nu-mi mai placea atat de mult. Nu-i statea rau, dar ii dadea aerul asta insuportabil de domnisoara figuranta. Zambetul era acelasi, proaspat, nasul mic, ochii la fel de verzi, din orice unghi (un verde atat de verde!). Era culoarea ei, spiritul sau verde, avea sclipirea pe care ti-o doreai.
N-am mai vazut-o mult timp dupa aceea. Nu stiu ce s-a intamplat cu ea vreo cativa ani. Imi spusese cineva ca a vazut-o, ca privirea ei nu mai emana bucurie si ca nu mai stie sa zambeasca. N-am crezut.
Am revazut-o de ziua ei, in cartier, implinea saptesprezece ani. Era singura. Afara ploua. Am imbratisat-o si am pupat-o pe frunte. N-am primit in schimb decat o privire rece, rautacioasa cumva. Cat de mult se schimbase! Nu era deloc impacata cu ea, energia, umorul si mai ales zambetul ii lipseau. Zambetul ala fantastic de care s-ar fi indragostit oricine. Cu toate astea, lipsita de energie, de viata, cu ochii mai mult inspre gri acum, era fermecatoare. Nu-mi venea sa cred ca o revad. Statea chiar acolo, in fata mea, in ploaie, fara sa zica nimic.
A disparut iar. Si a aparut la vreo doi ani dupa. Aparuse iar o schimbare in personalitatea ei. Era vesela acum, vorbea mult, era libera in exprimare si greu de oprit. Avea din nou parul lung, era expresiva, ingenioasa si al naibii de desteapta. Imi placea la nebunie. Era atragatoare. Zambea galant si era putin aroganta. O prindea bine aroganta. Am apucat sa stau de vorba cu ea de cateva ori. Era fericita, iubea. Imi povestise de el, nu le dadeam nicio sansa. Era mult prea desteapta pentru el. Nu ma asculta, avea un debit verbal impresionant si un  vocabular bine conturat. Nu ma mai saturam ascultand-o. Avea un suflet mai mare decat multi si-ar fi inchipuit, era capabila de sentimente rare care ii accentuau feminitatea, judeca sanatos si dadea sfaturi valoroase.
Avea totusi defectul ei, pe care-l stiam si de care nu era mandra deloc. Era o persoana slaba, taria de caracter ii lipsea. Nu lasa sa se vada. Dar eu stiam.
Am pierdut-o apoi. A plecat sa-si indeplineasca visele, mi-a spus. Am crezut-o. Eu aveam incredere in ea.

joi, 8 martie 2012

Insomnia - Monolog

Pe la 4 jumate dimineața când pleacă tramvaiele de la depou scârțâind cu dinții lor de fier pe șine, vârsându-mi sticlă pisată în urechi, pe la ora aceea renunț să mă mai lupt cu insomnia. O chem lângă mine și ea vine cuminte, se așează pe un scaun și începe să converseze politicoasă. Eu stau întins pe covor cu ochii în tavan și nu o văd decât cu colțurile privirii. Vorbim vrute și nevrute, ca doi camarazi de liceu care s-au reîntâlnit după mulți ani, puțin stânjeniți de situație, dorindu-și cu sinceritate să se termine odată conversația asta, să își reia odată drumul mai departe fiecare. Nimic mai neplăcut decât să vorbești cu un străin ca și cum ați fi încă prieteni. Insomnia începe să mă întrebe despre vechi cunoștințe, prieteni, colegi, trecători, oameni pe care am crezut că i-am uitat. Fețe pe care le-am văzut în tramvai, mutre obosite din metrou, voci anonime la telefon. Nu știu de ce dar insomnia mea mereu își aduce aminte de ei pe la 5 dimineața. Cum or fi arătând viețile lor? Sunt ei fericiți? Mai fericiți decât mine probabil că da, nu e greu deloc să mă întreacă cineva pe mine. Oare câți din ei dorm bine noaptea? Care dintre străinii pe care am să îi văd azi va muri? Un om există cât timp își mai amintește cineva de el. Îmi amintesc repede, ca din reflex, chipul bătrânicii de la trei. A murit acum două luni și nimeni nu se mai gândește la ea. Îmi fac datoria să mă gândesc la ea odată pe zi, la 5 dimineața, ca să o mențin în viață. Mă gândesc la floricelele de pe capotul ei, la cum mirosea a săpun, la figura ei hidoasă cu o expresie de scârbă sculptată de riduri definitiv. Câte grimase de dezgust a trebuit să facă până i-a încremenit expresia asta pe chip? Din toate expresiile posibile ea a ales fix masca dezgustului și și-a tras-o peste cap. Insomnia mea e plictisită de bătrânica de la trei, și vrea să știe mai bine ce expresie o să am eu când o să îmbătrânesc. Nu știu ce mutră o să am dar știu că în jurul ochilor voi avea mereu cearcăne adânci ca niște cratere de lună, că se vor adânci cu fiecare an până vor deveni niște gropi hidoase în jurul ochilor roșii cu vase sparte de sânge. Pe la 6 se trezesc vecinii de sus. Insomnia vine lângă mine, se așează pe covor și împreună ascultăm ritualul lor matinal. În fiecare dimineață se spală, trântesc uși, târăsc copiii afară din pat, beau cafeaua și dau drumul la radio. Nu vorbesc aproape niciodată. Copiii țipă, nu vor să se scoale, se agață de mobile, aud palme și un scaun trântit. Insomnia mea îmi oferă o țigară. Nu, mulțumesc, m-am lăsat. La asta ea râde mereu. Știe prea bine că nu m-am lăsat de fumat, doar în prezența celorlalți spun asta. În fond e indecent să te sinucizi lent de față cu toți. Dar singur am toată libertatea și nimeni nu mă judecă pentru că fumez și arunc pe geam încă 8 minute de viață, 8 minute de bătrânețe cu chipul răutăcios paralizat pe față.
Apoi se trezește vecinul din apartamentul din stânga. E un om harnic, își pune parchet, dar nu are bani să angajeze muncitori pentru asta. În fiecare dimineață mai pune două trei scânduri repede înainte să plece la muncă. Are o bormașină bună, nemțească, cinstită, Einhell. Ein Hell. Bormașina lui mi se răsucește în creieri tot mai adânc, tot mai subțire, sapă prin craniu, dă la o parte strat cu strat, dura mater, arahnoidă, pia mater, substanța cenușie , substanța albă, gata, a ajuns la amintiri. Când burghiul lovește stratul cu amintiri mă dau la o parte repede să nu mă izbească așchiile. Niciodată nu știu peste ce o să dea. Iar insomnia e mereu acolo, lângă mine, neobosită, gata să comenteze și asta.
Și vorbește și are păreri și nu mai termină.Comentează cum am vrut să mă fac medic dar nu am rezistat la abuzul profesorilor, cum am fugit după un an de facultate, cum nu am terminat niciodată nimic, cum am vrut mereu altceva, cum mi-am alungat toți prietenii, cum am scăpat dintr-o dată de toți, scurt și rapid, cum nu mai vorbesc cu nimeni și familia mă evită. Insomnia mea vorbește și vorbește iar eu râd de ea. Ce de lucruri vechi îmi spune, ca și cum eu nu le știu, ca și cum îmi mai pasă. E doar o voce străină în încăpere, alt zgomot printre sunetul de burghie și uși și tramvaie. Apoi ea se supără. De fiecare dată se supără și atunci spune ceva ce nu are voie. Atunci rostește numele tău. Nu îi dau voie să îl spună. E singurul cuvânt pe care i l-am interzis. Aș vrea să fiu calm, încerc să îmi țin firea dar nu pot. Urlu la ea să tacă dracului odată, vreau să îi dau palme, să o arunc pe fereastră. Mă trezesc brusc și nu e nimeni lângă mine pe covor. Mă îmbrac și ies în fugă pe ușă. O închid acolo, în casă, ca pe un cadavru. Și nu mai dau ochii cu ea până seara când iar o să aibă chef de vorbă. Dar până seara mai e mult și ziua abia deschide ochii. Până diseară am să uit iar numele tău. Până diseară se poate trăi cât de cât.